expozitie "copilaria"

luni, 10 decembrie 2012, ora 18:00 a avut loc vernisajul, la Biblioteca Nationala Romana - cladirea noua, București. expoziția se poate vedea pînă pe 10 ianuarie 2013.

mulțumesc tuturor celor ce mi-au fost alături!!!

  prezentarea mea: 
"Mă numesc Ionuț Sinescu, am 39 de ani și sînt din Botoșani. 
Pot spune despre mine că am fost fascinat de imagine de cînd mă știu, cochetînd, într-o anumită perioadă, cu pictura. La fotografie am ajuns tîrziu, acum aproximativ 6 ani, în plin avant digital, așadar nu sînt unul din cei cu școala filmului în spate, deși, sincer, mă simt uneori tentat să experimentez latura asta tehnică. 
Lucrările din "Copilăria" prezintă două laturi ale personalității mele: una realistă, legată de cotidian, de ceea ce ne înconjoară și de ce simțim prin interacțiune directă cu oamenii și lucrurile din jurul nostru, frustă, de multe ori dură dar de fiecare dată onestă - "Alex" și "Ruxi" - lucrări cu puține intervenții tehnice (virarea în monocromie, ceva accente de contrast, claritate etc.)
și o latură suprarealistă, onirică, un reflex al subconștientului relativ la realitate, o lume de poveste, imaginată de mintea frumoasă și inocentă a copilului în care poți sta de vorbă cu pomii sau deveni atît de mic încît buburuzele să-ți fie partenere de joacă și aventură - "Let me tell you" și "Lost & found" - lucrări ceva mai elaborate din punct de vedere tehnic, ce îmbină fotografia "clasică" cu colajul realizat în Photoshop.
Pentru că mă consider un creator de imagine și nu de vorbe, aș vrea să întrerup aici această prezentare și să las imaginile  să vă spună poveștile mele…
Mulțumesc! "
































Popular Posts